Testimonii
Prin aceste spectacole încercăm să schimbăm prejudecățile care totuși mai dăinuie societatea noastră despre ceea ce pot și ceea ce sunt persoanele cu dizabilități în țara noastră. Deci e o poarta deschisă spre integrare, spre cunoaștere, spre a ne câștiga un loc demn în această societate atât de zbuciumată și de greu de învins.
(Silviu Vanda, director-adjunct Liceul pentru Deficienți de Vedere, Cluj-Napoca)
Festivalul m-a făcut să mă simt foarte bine, așa am reușit să-mi depășesc emoțiile și am fost plăcut impresionat de reacția publicului fapt care ne-a făcut să ne bucurăm din plin de ceea ce facem.
(Mureșan Bogdan Mihai, participant - grupul de folk “Lacrima de dor”)
Mi-am dezvoltat imaginația, am învățat să am încredere în mine, mi-am îmbogățit vocabularul. Am petrecut momente frumoase dar și momente dificile, însă la final, ne-am bucurat toți de reușită. Toate acestea m-au făcut să înțeleg că în viața nu obții nimic fără efort și sacrificii.
(Gherman Ramona Maria, participant - grupul de folk “Lacrima de dor”)
Pregătirea acestui rol a avut un impact deosebit asupra personalității mele deoarece am reușit să-mi înving emoțiile, să depășesc anumite bariere, să exprim ceea ce simt și ceea ce gândesc.
(Alexandru Pușcașu, participant, Liceul pentru Deficienți de Vedere, Cluj-Napoca)